Vă urez un plăcut stat la coadă.

Am fost mereu de părere că sunt probleme clare cu stilul de viata actual, şi cu precădere cu faptul că trăim în oraşe suprapopulate. Dar mi-a fost mereu greu să localizez care este exact problema. Greşeala mea a stat în faptul că eu analizam mediul, ignorând cu neruşinare universalitatea relativităţii. Ruşine mie, cum de am îndrăznit să judec un lucru de sine stătător. Ziceam că oraşul e suprapopulat şi că sunt prea multi stimuli, dar alţii spuneau că în natură sunt şi mai mulţi stimuli şi că e mult mai multă viaţă. Dacă e adevărat sau nu, e complet irelevant. Ceea ce este relevant este că omul a stăpânit natura. Sigur că sunt tot felul de “Gică Contra” care o sa zică că dom’le la polu’ nord nu locuieşte nimeni, nici pe fundu’ oceanului, şi că din când în când îl mai papă pe unu' ursul. Dar am cucerit elementele, am cucerit în primul rând materia vie din jurul nostru, plantele şi animalele, pe care le-am făcut să lucreze în folosul nostru. Nu reuşim să facem acelaşi lucru şi în mediul urban pentru că suntem înconjuraţi de noi înşine, şi nu ai cum să fi centrul universului, aşa cum omul a fost atâtea mii de ani. Treptat ne-am înconjurat pe unii cu alţii şi am ajuns să ne duelăm în orgolii. Când stăteam ca un pulsar striviti sub propria mândrie emanând un nesfarşit rânjet spiritual până în cele mai adânci colţuri ale universului, atunci era bine. Acum ne dăm seama că nu există suficient orgoliu/m2 ca să ajungă la toată lumea. Poate că o sa fim fericiţi, dar pană când nu o să ajungem să trăim împreună ca un tot, va trebui să ne mulţumim cu puţin. Oamenii în oraşe sau gândurile în cap, suprapopularea e clar o boală incurabilă ce duce la o moarte lentă şi dureroasă.